NEW Visit here
https://moldovafortres.wordpress.com/
CETATI SI PALATE DIN Moldova
Toată lumea asociază Castelul Bran ca fiind Castelul lui Dracula, însă adevărul este puțin surprinzător. Deși Branul și-a câștigat renumele internațional de Castel al lui Dracula, adevărul istoric este altul. Refugiul temutului voievod a fost în tocmai în Cetatea Poenari, din Argeş. Cândva strajă la hotarul nordic al Ţării Româneşti, locul de refugiu al lui Vlad Ţepeş este şi astăzi unul greu accesibil pentru vizitatori, din cauza numeroaselor trepte. Însă provocarea celor 1.480 de trepte este mai uşor de acceptat atunci când pe culme se zăresc ruinele cetăţii. „Cetatea lui Vlad Ţepeş de la Poenari este singura care are o legătură reală cu domnitorul Vlad Ţepeş. Este singura fortăreaţă construită de el în Ţara Românească. A inspirat în literatur[, în beletristică, în general, pe Bram Stocker, care a scris romanul care l-a făcut celebru pe Vlad Ţepeş, deşi ăsta este un roman de ficţiune şi trebuie luat ca atare. La fel şi Jules Verne, în romanul „Castelul din Carpaţi”, se pare că a fost inspirat şi de cetatea de la Poenari”.Nu doar Vlad Țepeș are legăturp cu fortificația, ci și un alt domnitpr la fel de cunoscut. Este vorba de Negru Vodă, ctitorul cetăţii şi primul voievod al Ţării Româneşti. „Cetatea a fost construită în două etape. Este vorba de un turn pătrat, în prima jumătate a secolui al 14-lea, deci primii domnitori, iar apoi, în secolul al 15-lea, în vremea lui Vlad Ţepeş, este domnitorul care extinde cetatea”, a dezvăluit Spiridon Cristocea, directorul Muzeului Judeţean Argeş.
Din păcate, după accentuarea dominației otomane, Cetatea Poenari a fost părăsită începând cu secolul al 18-lea și a ajuns în ruină. Azi, ruinele sale străjuiesc intrarea dinspre sud a Transfăgărăşanului în Munţii Făgăraş, la patru kilometri de Barajul şi Lacul Vidraru şi la 25 de kilometri de Curtea de Argeş
Valea Viilor este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, Transilvania, România. Localitatea este denumită colocvial Vorumloc în maghiară Nagybaromlak, colocvial Baromlaka, în trad. „Târgul Vitelor”, în dialectul săsesc Wormloch, Vurmliχ, în germanăWurmloch. Biserica fortificată din secolul al XIV-lea, inițial cu hramul Sfântul Petru, se află din anul 1999 pe lista monumentelor UNESCO.Săpăturile arheologice aduc dovezi materiale ale unei locuiri încă din cele mai vechi timpuri astfel, pe teritoriul satului s-au descoperit o secure de piatră din neolitic și o brățară de bronz de la începutul epocii fierului. În anul 1875, pe locul numit „Hall”, s-au descoperit două vase de lut și un topor de bronz cu gaură de fixare în coadă, datate în epoca bronzului. În hotarul satului, în partea sud-vestică s-au descoperit blocuri de piatră fasonată și urme ale unui strat de cultură provincial roman.Se pare că pe locul actualei biserici fortificate existase o mai veche biserică romanică, ale cărei urme au putut fi observate sub podeaua sacristiei. În cursul secolului al XIV-lea au fost începute lucrările la biserica dedicată Sfântului Petru, în stil gotic. La începutul secolului al XVI-lea, biserica a suferit unele modificări fiind fortificată.Alături de actuala biserică exista o capelă dedicată Sf. Cyriacus.Biserica este înconjurată de o singură incintă ovală, în care se intra printr-un gang boltit situat în partea de vest, care putea fi închis cu o hersă. Se mai păstrează trei bastioane pe flancuri, în cele patru puncte cardinale. Zidurile ajung la 6-7 metri înălțime și au metereze și guri de aruncare sprijinite pe console.
Aflat în proprietatea privată a Familiei Regale a României încă de la început, Castelul Peleș a fost repede naționalizat după lovitura de stat comunistă de la 30 decembrie 1947 care a dus la abdicarea forțată a Regelui Mihai și la exilul său forțat care a durat 50 de ani.După Revoluția din decembrie 1989, Castelul Peleș și Pelișorul au fost reintegrate în circuitul turistic. Începând cu anul 1990, și Pelișorul este deschis publicului spre vizitare.În 2006, guvernul român a anunțat retrocedarea castelului Regelui Mihai I al României. După revenirea definitivă a Regelui și a familiei sale în țară, petrecută în 1997, castelul a fost retrocedat proprietarilor de drept după un lung proces. Retrocedarea efectivă s-a realizat la data de 20 februarie2007 . Totuși, Regele a exprimat dorința sa ca palatul să continue să adăpostească Muzeul Național Peleș, un muzeu de stat, fiind folosit ocazional pentru evenimentele importante, cu semnificație națională, pe care le organizează Familia Regală.Contrar zvonurilor, după retrocedare castelul nu a fost vândut statului român pentru suma de 30 de milioane de euro.Pe 10 Mai 2016, cu ocazia Zilei Naționale a Independenței României care marchează și 150 de ani de existență a Dinastiei Române, stindardul personal al Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României a fluturat pe cel mai înalt catarg al castelului, pentru prima dată de la izgonirea Regelui în 1947.
În germană Törzburg, în maghiară Törcsvár este un monument istoric și arhitectonic situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov.Un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 17 noiembrie 1377 în Zvolen le confirmă sașilor din Scaunul Brașovului (totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran(promiserunt novum castrum in lapide Tydrici edificare). Cu această ocazie, regele le promite brașovenilor că, dacă Țara Românească va ajunge „în mâinile noastre”, atunci vama va fi mutată de la Rucăr (Ruffa Arbor) la Bran. Referința din textul documentului din 1377 cu privire la o „nouă cetate de piatră” permite deducția că fortificația de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniță mai veche. Această cetate, probabil din lemn, a fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211-1225. În anul 1395, Sigismund de Luxemburg, împărat german și rege al Ungariei, a folosit castelul Bran ca bază strategică pentru o incursiune în Țara Românească, în urma căreia l-a îndepărtat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Bătrân, vasalul său.
În 1407, Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânirea castelelor Bran (fără domeniul aferent) și Bologa. Branul rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419.
În anul 1427 castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a Coroanei Ungariei, care a finanțat lucrările de fortificare și de extindere. În 1498 cetatea Branului a fost închiriată de regalitatea maghiară către Scaunul Brașovului.
La 1 decembrie 1920, din inițiativa primarului Karl Ernst Schnell, Consiliul Orășenesc Brașov a donat castelul reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri. La moartea reginei, în 1938, castelul a fost moștenit de către fiica sa preferată, principesa Ileana, căsătorită cu un membru al fostei familii imperiale de Habsburg. După 1948 Castelul Bran a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român. Castelul a fost deschis vizitelor publice începând cu 1956, fiind amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare finalizată în linii mari în 1993. Castelul se redeschide ca muzeu și reintră în circuitul turistic.
La 18 mai 2006, după o perioadă de proceduri juridice, castelul este retrocedat legal moștenitorilor din familia de Habsburg. Cu toate acestea, statul român, prin Ministerul Culturii, îl va administra tranzitoriu și în următorii trei ani.
La data de 1 iunie 2009, castelul intră pe deplin în posesia moștenitorilor Principesei Ileana: arhiducele Dominic de Habsburg, arhiducesa Maria Magdalena Holzhausen și arhiducesa Elisabeta Sandhofer.
Trebuie să se știe că mai există un Castel al lui Dracula și în București. Castelul Vlad Ţepeş din Bucureşti este un castel medieval care se află în apropierea Parcului Carol, din Capitală. Chiar dacă este numit după voievodul cunoscut în toată lumea, acesta a fost construit la sute de ani după moartea sa, de către un important admirator de-al său, și anume regele Carol I al României.
Castelul lui Dracula a fost ridicat în anul 1906 şi este o reproducere, la scară mai mică, a cetăţii Poenari, ridicată în secolul XIV de către Vlad Tepeş. Pentru cei curioşi să îl viziteze, trebuie să știe că acesta poate fi vizitat numai de două ori pe an, și anume de ziua Eroilor şi de ziua Armatei Române
Cetatea Neamț a fost construită în timpul domniei lui Petru I (1375-1391), ea fiind menționată pentru prima dată la 2 februarie 1395, în timpul expediției regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei în Moldova. Ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost identificate mai multe etape de construcție a cetății. Nu au fost identificate aici fortificații anterioare, rezultând că prima construcție fortificată datează din epoca domniei lui Petru Mușat. Aici au fost descoperite monede din timpul domniei lui Petru I, acestea constituind o dovadă certă că Cetatea Neamț a fost construită în a doua parte a domniei lui Petru I, perioadă în care Moldova a cunoscut o dezvoltare economică și politică continuă.Într-o adăugire la letopisețul lui Grigore Ureche, Misail Călugărul vehiculează ipoteza construirii cetăților moldovenești de către genovezi.
Cetatea Neamț a reprezentat un avanpost fortificat important pentru apărarea graniței de vest a Moldovei și a trecătorilor Carpaților Orientali în fața politicii de continuă expansiune teritorială spre est a Regatului Ungar. Ea era una din cele mai bine întărite cetăți de care a dispus statul medieval moldovenesc și avea un rol important în sistemul general de apărare a țării.
În anul 1395, regele Sigismund de Luxemburgal Ungariei a întreprins o expediție militară asupra Moldovei, în scop de expansiune teritorială. După cum atestă Cronica veche moldovenească, domnitorul Ștefan I (1394-1399) i-a învins pe unguri la Hindău (azi satul Ghindăoani, aflat la circa 12 km sud de Târgu Neamț.
În anul 1476, după ce învinsese oștile Moldovei în Bătălia de la Valea Albă, sultanul otoman Mahomed al II-lea („Cuceritorul”) l-a forțat pe voievodul Moldovei, Ștefan cel Mare, să se îndrepte spre Cetatea Neamț aflată la o distanță de 27 km de locul bătăliei. Conform legendei, mama lui Ștefan a refuzat să-l lase să intre în cetate și l-a sfătuit să se îndrepte spre nordul țării, unde să-și strângă o nouă oaste.
În timp ce Ștefan cel Mare se afla în nordul țării pentru a-și regrupa oștile, Mahomed al II-lea a asediat timp de opt zile Cetatea Neamț presupunând că domnitorul se refugiase în acea fortăreață sau că măcar își deținea acolo averile.La acel moment, pârcălab al cetății era bătrânul Arbore, care se pare că a căzut sub lovitura unei ghiulele turcești. În cetate se mai aflau și o parte din prizonierii turci din Bătălia de la Podul Înalt (1475), pe care domnitorul i-a folosit la lucrările de fortificare. Acest asediu este prezentat în cronica lui Ion Neculce. Turcii și-au așezat tunurile pe dealul din fața cetății, cel mai probabil pe versantul sudic al vârfului Cerdac, și au început să bombardeze fortăreața, cauzând acesteia multe pagube. Zidurile însă au rezistat, iar un prizonier german, închis în donjon, a avut ideea să folosească tunurile contra turcilor. Ideea sa a fost pusă în practică și corturile turcilor au fost bombardate, forțându-l pe Mahomed să-și părăsească poziția.Domnitorul Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546) a dispus efectuarea unor lucrări la Cetatea Neamț, solicitând printr-un document din 10 mai 1529 conducătorilor orașului Bistrița să-i trimită un zidar priceput. După fuga domnitorului în Transilvania în 1538, Cetatea Neamț și-a deschis porțile în fața oștilor lui Soliman Magnificul.
Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România.
Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinații de basm din Europa”.
Castelul Hunedoarei este cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) din România aflată încă „în picioare”.
Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioaneși un donjon. Castelul a fost restaurat și transformat în
Castelul Huniazilor în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73
Cetatea a fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Iancu de Hunedoara. Construcția a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct strategic întărit, cât și drept reședință feudală. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, îmbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare. Galeria și donjonul . Ultimul turn de apărare (turnul „Ne boisa” = Nu te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Ioan de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după numele lui Ioan de Capistrano, un vestit călugăr franciscan) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părți ale construcției. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepții), Turnul buzduganelor, Bastionul alb care servea drept depozit de bucate și Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereți (printre ele se găsesc și portretele domnilor Matei Basarab din Țara Românească și Vasile Lupu din Moldova). În aripa castelului numită Matia se mai deslușește destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice că își trag numele urmașii lui Ioan de Hunedoara (Corvini). În curtea castelului, alături de capela zidită tot în timpul lui Ioan de Hunedoara, se află o fântână adâncă de 30 de metri. Conform legendelor, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apă. Dar după 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, stăpânii nu s-au ținut de cuvânt. Se spunea că inscripția de pe zidul fântânii inseamnă „Apă ai, inima n-ai”. În realitate, conținutul descifrat de specialiști este Cel care a scris această inscripție este Hasan, care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică.În anul 2014, castelul a fost vizitat de peste 230.000 de turiști.
Cetatea de Scaun a Sucevei, întâlnită și sub denumirea de Cetatea Sucevei, este o cetatemedievală aflată la marginea de est a orașului Suceava (în nord-estul României). Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălțime de 70 m față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei.
Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei și nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în Suceava au existat două cetăți: Cetatea de Scaun și Cetatea de Apus (Cetatea Șcheia), ambele fiind construite de voievodul Petru I Mușat (cca.1375 – cca.1391).
Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.
Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu Cantacuzino. În prezent, Cetatea Sucevei se află în ruine.
Cetatea de Scaun a Sucevei a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, fiind alcătuită din următoarele 4 obiective:
La acestea se adaugă un sit arheologic, Platoul din fața Cetății de Scaun, care este localizat la „Câmpul Șanțurilor”, la marginea de est a orașului și pantele de nord ale dealului și datează din epoca medievală (sec. XIV-XVII).
Petru I Mușat a construit în Suceava un castel fortificat pentru a-i servi ca reședință voievodală. Castelul avea forma unui patrulater regulat, cu laturile opuse de lungimi egale (laturile de est și de vest aveau 40 m, iar cele de sud și de nord 36 m). În exterior, la fiecare colț al cetății, dar și pe mijlocul fiecărei laturi, erau dispuse turnuri pătrate de apărare (bastioane) cu latura de 4 m.
Zidurile aveau o grosime de aproximativ 2 metri, fiind construite din piatră nefasonată, între pietre aflându-se umplutură de piatră legată cu mortar, în care s-a mai pus piatră și cărămidă sfărâmată. Au mai fost întrebuințate în masa de zidărie și bârne din lemn de stejar pentru a evita fisurarea zidurilor în urma tasării.
Pe latura de est, la o distanță de aproximativ 4 metri de ziduri, a fost săpat un șanț de apărare cu o adâncime variabilă, în jur de 10 metri.
În castel se intra printr-o poartă semicirculară (cu raza de 1,5 m) aflată pe latura de sud. Castelul avea în mijloc o curte interioară largă. În interiorul cetății, pe latura de est, se afla camera de gardă. De-a lungul zidurilor erau săpate pivnițe boltite ample, deasupra cărora se înșirau mai multe încăperi: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis și o închisoare.
Pentru a proteja intrarea în cetate de pericolul atacării cetății cu mijloace de artilerie, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dezvoltat sistemul de apărare a cetății. El a construit în partea de sud un zid paralel cu zidul cetății, cu scopul de a proteja intrarea în cetate. De asemenea, a pavat curtea interioară și căile de acces spre cetate.
Thanks for joining me!
Good company in a journey makes the way seem shorter. — Izaak Walton
Cetati Castele și orașe turistice a României 